Din soare se nasc umbre, forme fără culoare,
Fără de trup și viață dar totuși în mișcare,
Lipsite de voință, de gânduri sau dorințe,
Prezente în viața noastră, tăcute neființe.
Ne urmăresc în ziuă și-n noaptea luminată,
Diforme simbiote, din lumea lor călcată,
Trec peste iarba vie sau pe asfaltul mut,
De spaima se ascund luminii, prezentului trecut.
Secretele iubite, neascunse privirii,
Pleacă fără regrete, în absența luminii,
Fără lacrimi și stare, le dăm uitării, oare?
Ni le dorim alături, absența lor ne doare.
Să avem dor de umbră, să vrem a ei prezență,
Este dovada certă, a vieții’n penitență,
Spălându-ne păcatul altei iubiri nespuse,
Dragostea fără umbră, pentru lumini apuse.